Aşa cum a anunţat pe o reţea de socializare în urmă cu două zile, Irinel Columbeanu a plecat însoţit de fiica sa, Irina, în SUA, acolo unde locuieşte mama sa, Monica pentru o vacanţă de două săptâmână.
Chiar dacă la început a plecat din România destul de neîncrezător în reacţiile Monicăi Gabor, Irinel pare să se fi liniştit între timp alături de prietenului său bun, Nick Rădoi care este determinat să îl facă pe Irinel să se relaxaze. Cei doi au apărut în mai multe fotografii în care par să se distreze de minune. Se pare că lucrurile nu sunt aşa de tensionate precum se aştepta milionarul de la Izvorani.
„În drum spre America. Vizita Irinei şi a mea la Los Angeles a fost aleasă de către mama ei să dureze 2 săptămâni, începând de azi. Mărturisesc, personal plec în această dimineaţă cu inima strânsă, dar totodată pentru Irina plină de dragoste şi mai ales de respect faţă de golul dinlăuntrul propriei ei inimioare, ce merită (pentru fericirea ei, cu orice preţ, risc calculat şi/sau sacrificiu personal, dar cu spada în mână), astâmpărat cumva. Mă rog la Dumnezeu ca pe noi toţi să ne ajute, ştiind că numai El ştie cel mai bine cum!„, scria Irinel Columbeanu, pe Facebook, în urmă cu două zile.
Irinel Columbeanu şi Monica Gabor au divorţat în 2011. Devenită deja o persoană publică, Monica nu a stat prea mult pe gânduri şi a plecat în SUA unde are o relaţie cu un om de afaceri chinez, supranumit Ms. Pink. De când a plecat din Bucureşti, Monica şi-a vizitat rar fiica, rămasă în grija tatălui ei.